Pentru prima dată după foarte mulți ani, România pornește în turneul de la Roland Garros cu șanse bune de a câștiga turneul sau cel puțin să ajungă în fazele finale. Prin prisma poziției din topul mondial, Simona Halep este cap de serie numărul 4 la French Open și întrunește multe condiții pentru a călca pe urmele lui Ilie Năstase (1973) sau Virginia Ruzici (1978), care au câștigat turneele de simplu. Deocamdată, vineri, în jurul prânzului, Simona și ceilalție reprezentanți români la simplu, își află primii adversari, dar și traseul în fazele următoare.
Victor Hănescu a câștigat două întâlniri cu Monfils
Pentru început, organizatorii au tras la sorți tabloul masculin. Victor Hănescu (82 ATP) îl va înfrunta pe francezul Gael Monfils (24 ATP) în primul tur la Roland Garros. Cei doi au mai jucat în alte patru ocazii, scorul întâlnirilor directe fiind egal, 2-2. Ultima dispută a avut loc la Stuttgart, în 2011, și a fost câșigată de Victor. Învingătorul va avea o misiune ceva mai lejeră în turul secund, un meci cu germanul Struff sau francezul Olivetti, iar în turul 3 ar apărea pe traseu Fabio Fognini.
Rafa Nadal va debuta cu americanul Ginepri, iar apoi, spre fazele finale, ar trebui să treacă de Almagro, Dimitrov, Ferrer și Wawrinka. Djokovic va juca în primul tur cu Joao Sousa.
Serena Williams au tirage au sort. #RG14 #RGDrawCeremony pic.twitter.com/EG5Zh2z3sc — Roland Garros (@rolandgarros) May 23, 2014
Serena Williams au tirage au sort. #RG14 #RGDrawCeremony pic.twitter.com/EG5Zh2z3sc
— Roland Garros (@rolandgarros) May 23, 2014
Pentru aranjarea tabloului masculin a fost invitată la ceremonie Serena Williams. Cele patru posibile sferturi sunt: Nadal – Ferrer, Wawrinka – Murray, Federer – Berdych și Djokovic – Raonic.
La feminin, Rafa Nadal a decis ca Simona Halep să intre în turneu cu un meci împotriva rusoaicei Alisa Kleybanova (nr. 85 WTA). Cele două jucătoare s-au mai întâlnit în două rânduri în WTA, numărul patru mondial câștigând ambele partide cu 2-0 la seturi, la Australian Open 2011 și Moscova 2013. Niciunul din cele două jocuri nu s-au disputat pe zgură. Românca se află pe aceeași parte de tablou cu Na Li și Petra Kvitova. Pe ultima o poate întâlni în sferturi. Alexandra Cadanțu va întâlni o jucătoare venită din calificări, la fel ca și Sorana Cîrstea. Cea mai dificilă adversară a primit-o Monica Niculescu, care o va înfrunta pe Kaia Kanepi.
Posibilii adversari ai Simonei spre finală: Turul 2: Barbora Zahlavova Strycova (Cehia); turul 3: Klara Koukalova; optimi: Sloane Stephens / Ekaterina Makarova; sferturi: Ana Ivanovic / Petra Kvitova; semifinale: Na Li / Jelena Jankovic, Caroline Wozniacki / Sara Errani
Ca și Simona Halep, Sorana Cîrstea a avut parte de o tragere la sorți favorabilă, astfel că Roland Garros-ul ar putea însemna un nou început. Dacă trece ede turul 1, Sorana va juca cu brazilianca Pereira sau thailandeza Kumkhum, iar în turul 3 ar avea o întâlnire cu Jelena Jankovic. În 2009, când a atins sferturile de finală, Cîrstea a eliminat-o pe Jankovic în optimi.
Serena Williams vs Maria Șarapova, în sferturi
Serena Williams are o parte de tablou explozivă. În turul 3 o poate întâlni pe Sora ei, Venus, iar în sferturi este posibilă confruntarea cu Maria Șarapova.
Other 1R women’s matches to watch: McHale vs Vesnina, Stephens vs Peng Shuai, Mladenovic vs Li Na #RG14 pic.twitter.com/R48m86G47p — Roland Garros (@rolandgarros) May 23, 2014
Other 1R women’s matches to watch: McHale vs Vesnina, Stephens vs Peng Shuai, Mladenovic vs Li Na #RG14 pic.twitter.com/R48m86G47p
Pe aceeași parte de tablou se mai regăsesc Agnieszka Radwanska și Angelique Kerber, cele două având șanse să se regăsească față în față în sferturi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER